Datând evangheliile canonice

Între caracterul istoric al evangheliilor canonice şi contribuţia apocrifelor Interviu luat părintelui Bernardo Estrada, profesor de Noul Testament De Mirko Testa Consistenţa istorică a Evangheliilor canonice se află în însăşi geneza lor, adică în continuitatea dintre predica lui Isus, predica apostolică şi redactarea lor.

datând evangheliile canonice

Evangheliile apocrife nu ne permit să-l cunoaştem realmente pe Isus, ci ne arată evoluţia creştinismului. Dating cutii de metal Estrada: Putem spune că Evangheliile încep cu predica lui Isus, care nu a scris cu mâna lui practic nimic decât acele puţin cuvinte trasate pe nisip atunci când i-a fost prezentată o femeie prinsă în adulter.

Despre Isus Cristos datând evangheliile canonice ştie mai ales că predica. Trebuie spus în această privinţă că exigenţa de a predica şi a învăţa pe de rost era o obişnuinţă constantă a timpului, deoarece scrierea datând evangheliile canonice impracticabilă în condiţii normale.

Totuşi, după pătimirea şi moartea lui Isus, predica Bisericii s-a întemeiat tocmai pe evenimentul pascal. Acesta este fundamentul întregii noastre credinţe, nu numai pentru că Paul spune aceasta la sfârşitul Scrisorii către Corinteni, ci pentru că tocmai kerygma, vestea fundamentală a Bisericii după Rusalii, a fost "Isus Cristos răstignit şi înviat".

Evanghelia ca atare era, aşa datând evangheliile canonice afirmă sfântul Paul, proclamare a "mesajului de bucurie" că Dumnezeu ne-a mântuit de moartea veşnică prin moartea şi învierea Fiului său Isus.

Numai în a doua jumătate a secolului al II-lea, sfântul Iustin, scriind în anul Apologia, afirmă că memoriile apostolilor sunt numite Evanghelii. Este prima mărturie datând evangheliile canonice care se trece de la Evanghelie ca veste predicată la Evanghelia ca text. După această declaraţie apostolică putem spune că autorii sacri, adică evangheliştii dintre care cel puţin doi erau apostoli au ajuns la scrierea cărţilor.

Pentru aceasta se poate spune că Evangheliile au o consistenţă istorică, deoarece reflectă aceste trei etape în formarea lor cu o continuitate care nu a încetat niciodată să existe.

O continuitate care leagă împreună predica lui Datând evangheliile canonice, predica apostolică şi redactarea Evangheliei. Evangheliile "canonice", adică Evangheliile primite de Biserică datorită originii lor "apostolice" şi datorită "conformităţii lor cu norma credinţei" din primele comunităţi creştine şi din Bisericile mai mari de origine apostolică, au fost compuse între anii d.

Care sunt criteriile care dau mărturie despre caracterul lor istoric? Părintele Estrada: Exponenţii cei mai radicali ai criticii istorice considerau că exista o aşa distanţă între redactarea Evangheliilor şi viaţa lui Isus, încât o întreagă generaţie de martori oculari dispăruse. Dar acest lucru nu e adevărat.

De fapt, prima Evanghelie, care se ştie că a fost scrisă de Marcu, datează din anul 64 d. În anii aceia ce s-a ro mantik dating site În mod esenţial s-a predicat Evanghelia în diferite locuri, s-a rumegat asupra acelei veşti, dându-i o sistematizare teologică, aceea pe care o face Paul.

De fapt, Evangheliile au fost scrise după ce Paul a elaborat practic toată teologia sa.

Evanghelia după Marcu

Prin anul 64 d. Putem spune că în anii aceia Evangheliile au avut o evoluţie mai mult teologică decât biografică, deoarece faptele şi cuvintele din viaţa lui Isus erau deja dovedite.

datând evangheliile canonice

Şi atunci, care sunt criteriile pentru a putea separa cu o anumită siguranţă ceea ce este istoric de ceea ce nu este istoric? În a doua jumătate a secolului al XX-lea au fost dezvoltate diferite criterii istorice, între care cel al "discontinuităţii", care se concentra pe acele cuvinte sau acele fapte ale lui Isus care nu pot să derive nici din iudaismul din timpul lui Isus nici din Biserica primară după el. De exemplu, în Evanghelia după Matei, Isus se confruntă în mod critic cu Scripturile şi cu Moise, aşa cum n-ar fi făcut niciodată vreun rabin, revelând superioritatea legii noi proclamată de el care nu merge după stilul exterior al fariseilor ci îşi are sediul în intimitatea inimii.

Un alt criteriu este cel care este numit al "ruşinării", conform căruia Biserica nu ar fi comunicat niciodată un fapt care l-ar fi umilit pe Isus, pornind de datând evangheliile canonice cruce care este cazul cel mai emblematic şi paradigmatic. Botezul dat de Ioan dating annapolis nu ar fi avut loc realmente, nu i-ar fi venit în minte niciunui autor.

Tot aşa şi apariţia lui Isus femeilor, pentru că în acel timp femeile nu erau martori calificaţi pentru Israel. Afinităţile însemnate între textele lui Matei şi Luca i-au făcut pe diferiţi cercetători să afirme existenţa unui izvor comun, aşa încât s-a crezut că în realitate ei au apelat la izvoare indirecte şi de prima mână. Dumneavoastră ce credeţi? Părintele Estrada: Putem admite că Evangheliile după Matei şi după Luca au avut un izvor comun, deoarece există o serie de relatări, mai ales de afirmaţii, care nu apar în Marcu.

Dar ceea ce uimeşte nu este că Matei şi Luca au avut un izvor comun, cât mai ales diferenţele lor. De exemplu, amândoi relatează copilăria lui Isus, dar fiecare o face prin intermediul unor evenimente pe care celălalt nici măcar nu le cunoaşte.

datând evangheliile canonice

Dacă ar fi fost prea multe afinităţi, am fi putut presupune că există un acord între cei doi. Desigur cei doi evanghelişti aveau un izvor propriu din care luau şi un alt izvor pe care l-au împărtăşit.

Pentru creștini vestea bună are ca scop prezentarea intervenției lui Dumnezeu în lume prin Isus Hristos. Acest termen a început să fie folosit de către Biserică după secolul I AD. Termenul se regăsește în Noul Testament de ori la nominativ și declinat.

Există izvoare istorice independente de Evangheliile canonice datând evangheliile canonice dau valoare conţinutului lor? Părintele Estrada: Caracterul istoric al Evangheliilor este confirmat numai de Evangheliile înseşi, prin intermediul formării lor. Totuşi, există mărturii extra-biblice care nu trebuie dispreţuite.

Între caracterul istoric al evangheliilor canonice si contributia apocrifelor

Prima este aceea a lui Plinius cel Tânăr, care a fost proconsul al Bitiniei în anii d. Deci, afirmă că erau convinşi de divinitatea lui Cristos. Suetoniu, în schimb, în opera sa "Viaţa celor doisprezece Cezari", prezentând un fapt întâmplat prin anul 50 d.

Suetoniu a scris "Chrestus" în loc de "Christus" necunoscând diferenţa dintre iudei şi creştini şi datorită asemănării dintre Chrestòs, care era un datând evangheliile canonice grec foarte obişnuit, şi Christòs care voia să însemne "cel uns", "Mesia".

Evangheliile sinoptice

Deci existau la Roma iudeo-creştini şi - aş spune - evrei neconvertiţi care discutau aprins între ei despre Cristos şi care puteau apare în ochii autorităţii romane ca motiv de dezordine publică. Şi apoi este mărturia istoricului roman Tacitus care în Anale relatează despre incendiul izbucnit la Roma în anul 64 d. Tacitus mai afirmă că "originea acestui nume era Cristos, care datând evangheliile canonice domnia lui Tiberiu a fost condamnat la supliciu de către procuratorul Ponţiu Datând evangheliile canonice şi, momentan calmată, această superstiţie primejdioasă se răspândea din nou, nu numai în Iudeea, focarul acelei molime, ci şi la Roma, unde din toate părţile vine şi este ţinut la loc de cinste tot ceea ce este urât şi datând evangheliile canonice Anale XV, Lista completă a celor 27 de cărţi ale Noului Testament este fixată pentru prima dată cu Atanasiu din Alexandria în anul d.

Cum se ajunge la alegerea acestor patru Evanghelii în canonul Scripturilor?

WhatsApp Evangheliile sinoptice reprezinta trei dintre cele patru evanghelii canonice: Matei, Marcu și Luca. Se numesc sinoptice deoarece pot fi aranjate in coloane paralele pentru a se observa asemanarile si diferentele dintre ele in relatarea acelorasi evenimente. Problemele fundamentale ale acestor evanghelii sinoptice sunt determinarea relatiei literare dintre acestea trei si determinarea relatiei lor cu Evanghelia dupa Ioan.

Părintele Estrada: Deja înainte de sfârşitul secolului al II-lea, sfântul Irineu Episcop de Lyon şi martir afirmă într-un text celebră că "deoarece lumea are patru regiuni şi sunt patru vânturi principale [ Biserica definise deja atunci cele patru texte care erau folosite în liturgie.

Cu douăzeci de ani înainte de Irineu, şi Iustin vorbeşte despre cele patru Evanghelii sau despre memoria apostolilor care erau menţionate sau citite în timpul celebrărilor euharistice. Atunci cum s-a ajuns la această selectare? În realitate, s-a ajuns printr-un proces în care Duhul Sfânt şi-a deschis o breşă în mod natural şi spontan. Atunci când era răspândit un text care afirma ceva straniu, credincioşii înşişi, uniţi sub păstorul lor, îl respingeau.

Deci nu au fost hotărâte de nimeni chiar dacă în secolul al II-lea exista conştiinţa că Evanghelia era cvadruplă: adică una singură, deoarece una singură este predica despre viaţa, faptele şi cuvintele lui Isus, dar cu patru imagini diferite, fiecare dintre ele oferă ceva personal.

Cealaltă chestiune care se pune acum este cum de tradiţia apostolică a ajuns să insereze între Evangheliile canonice şi Evanghelia după Ioan, cea mai diferită faţă de celelalte datând evangheliile canonice priveşte conţinutul şi expunerea, întreţesută adesea cu reflecţii spirituale şi teologice.

În afară de aceasta, unii cercetători atribuie paternitatea acestei scrieri unor discipoli care aparţineau diferitelor "şcoli ioanee", aşa cum se poate observa în acest text: "Acesta este discipolul care dă mărturie despre acestea şi le-a scris, iar noi ştim că mărturia lui este adevărată" In 21, Părintele Estrada: Nu este împotriva caracterului datând evangheliile canonice al Evangheliilor faptul că autorii lor nu erau în mod necesar cei patru care sunt menţionaţi în titluri.

Aş vrea să spun şi că nici nu există motiv de a ne îndoi dacă nu sunt motive serioase. Cât priveşte Evanghelia după Ioan este sigur că un nucleu provine de la apostol, dar că au fost discipoli care au reflectat asupra acelor cuvinte ale lui Isus şi au găsit alte izvoare şi au redactat o Evanghelie care se deosebeşte un pic de celelalte.

Evanghelie

De fapt, este Evanghelia cea mai spirituală, unde nu se vorbeşte niciodată despre răstignire şi despre suferinţă, deoarece pentru evanghelistul Ioan, ora pătimirii se identifică cu glorificarea şi "înălţarea" supremă a lui Isus. Ioan prezintă deja misiunea lui Cristos pornind de la Înviere. Este un Cristos care a triumfat şi a învins asupra morţii. Pe de altă parte este imposibil de explicat relatarea aşa de detaliată şi crudă a Pătimirii, decât în lumina convingerii depline a evangheliştilor cu privire la Înviere.

Mai multe despre acest subiect